Acasă » Stiri » Răzvan Mazilu. De la dans la musical, de Sanda Vișan, apare în colecția Yorick Actual

Răzvan Mazilu. De la dans la musical, de Sanda Vișan, apare în colecția Yorick Actual

Editura Nemira lansează în colecția Yorick Actual o carte-eveniment: Răzvan Mazilu. De la dans la musical, scrisă de realizatoarea de programe culturale și cronicar de teatru și film Sanda Vișan.

Volumul reprezintă o ”fotografie” dinamică a artistului Răzvan Mazilu. Nu este nici un bilanț de carieră, nici o monografie sau lucrare academică, ci o perspectivă caleidoscopică, construită din observațiile și retrospectivele Sandei Vișan, din dialogurile vii cu Răzvan Mazilu, din fragmente de cronici și interviuri, fotografii din spectacole, dar și din mărturiile altor artiști, precum: Maia Morgenstern, Rodica Mandache, Dragoș Galgoțiu, Tania Popa și mulți alții.

”Un artist se poate întâlni (sau nu) cu rolul vieții sale, ori cu regizorul special, care să îi reveleze valențele unui personaj, sau își poate întâlni partenerul de scenă ideal – și știm cu toții cât de importante sunt aceste întâlniri, providențiale chiar. Aș spune că pe un plan la fel de important stă întâlnirea cu un cronicar. Cel care știe să vadă prezentul tău ca artist și să îl înscrie cu inteligență într-o traiectorie firească, relaționând momente ale carierei de până acum. Eu am avut șansa întâlnirii cu un asemenea cronicar-om de cultură. Prin intuiție și talent  au fost fixate în „memoria” hârtiei, spectacole, aflate, prin natura lor, sub semnul efemerului: cele pe care le-am regizat, cele în care am dansat. Îmi doresc ca publicul meu să fie și cititor al acestei cărți, totodată mi-ar plăcea să devină spectatori și cei care mă vor cunoaște prin intermediul acestor pagini.” Răzvan Mazilu

”Îl cunosc pe Răzvan Mazilu de ceva timp! I-am văzut spectacolele. I-am dedicat mai multe emisiuni de televiziune şi am scris despre el. E un artist pe care îl admir. Aşa că ar trebui să pot spune că îl ştiu bine. Şi totuşi, cum nu reuşeam să mă eliberez de senzaţia că de el nu te poţi apropia, oricât ai avansa (ca într-unul din paradoxurile lui Zenon!), mi-am propus imposibilul, adică am încercat să aflu şi mai mult. Dacă am reuşit, vor spune cititorii. Îi previn însă pe amatorii de istorioare picante din spatele scenei că aceasta nu este o lectură pentru ei. Dar sigur este o carte pentru cei interesaţi să afle cum jocul ideilor şi intuiţia artistică l-au condus pe dansatorul şi coregraful român, la regia de spectacol: Răzvan Mazilu, de la dans la musical.” Sanda Vișan

 

Absolventă a Secţiei de critică a Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale“ din Bucureşti, SANDA VIŞAN a obţinut în 2008, o diplomă de doctor, în domeniul cinematografie şi media, la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale“. Este realizator la Televiziunea Română, unde lucrează de la absolvirea facultăţii. A ocupat diverse funcţii de conducere în cadrul instituţiei, dintre care cea mai productivă a fost aceea de director TVR 2, între 1999 și 2002,  După 1990, în colaborare cu Caritas Roma, a desfăşurat proiecte europene, iniţiind campanii publice, pe problematici de relevanţă socială în România, precum SIDA, fumatul juvenil sau traficul de persoane. În perioada 2002–2004, Sanda Vişan a fost director al Institutului Cultural Român din New York. În cei peste treizeci de ani de televiziune a realizat sute de programe culturale şi de publicistică socială. În acelaşi timp a semnat numeroase contribuţii la reviste de specialitate, de teatru şi film.

Cine ne iubește



Citește și

creart
Total time: 1733619377.8544 s