Acasă » Stiri » Postul Paștelui – pregătirea casei

Postul Paștelui – pregătirea casei

Una dintre cerințele importante din Postul Paștelui se referă la curățenia casei, a construcțiilor anexe, a grădinii, a curții și, uneori, chiar a drumului din fața gospodăriei. După cum omul se purifică prin post și rugăciune, la fel trebuiesc curățate casa, acareturile și curtea. Cerința este justificată prin credința că, înainte de marile sărbători, niciun colţişor nu trebuie lăsat nerevizuit pentru că acolo se poate cuibări răul cel văzut și nevăzut.

Prima parte a săptămânii care vine, luni și marți, este dedicată definitivării treburilor gospodărești. Pentru a întâmpina Învierea Domnului așa cum se cuvine, casele trebuie să strălucească de curățenie. Bărbaţii au grijă să cureţe grădina de uscăturile apărute peste iarnă, să repare gardurile şi porţile şi să verifice fiecare lucru din gospodărie.

În acest timp, femeile văruiesc pomii şi se ocupă de curăţenia casei. Scot lucrurile la aerisit, deschid geamurile larg pentru ca aerul din casă să fie împrospătat, lustruiesc podelele şi aşează cu răbdare fiecare covor şi cuvertură, fiecare ştergar şi faţă de masă, acolo unde tradiţia le-a sortit din generaţie în generaţie.

La casele tencuite, pereții se văruiesc la interior și exterior, iar la casele din lemn, bârnele se spală cu leșie. Țesăturile se scot la aerisit, iar apoi încăperile se îmbracă cu cele mai frumoase scoarţe, covoare, ştergare, piese pe care le poți vedea doar la Paști și la Crăciun.

În camera curată din casele tradiționale, se etala odinioară zestrea fetelor, prezentându-se noutățile lucrate de fiecare familie în Postul Paștilor. Încăperea devenea o adevărată expoziție cu bunurile de preț ale familiei, întrucât în această cameră se primeau oaspeţii şi se așeza masa festivă de Paști, cu toate bucatele îndătinate: ouăle roșii, pasca, friptura de miel, cozonacii, vinul și țuica.

Astfel, prin contribuția întregii familii, la Paști, casa devine un perimetru al memoriei în care fiecare gest, cuvânt și aliment își depășește condiția obișnuită, devenind simbol al unui limbaj metaforic, menit a crea misterul sărbătorii. În acest context, oamenii trăiesc emoția redefinirii existențiale și a renașterii spirituale.

__

Prof. univ. dr. Doina Ișfănoni

Foto: Maria și Iulian Mihalachi, platforma www.romaniancreators.ro

Cine ne iubește



Citește și

Subscribe to our newsletter

* = required field
creart
Total time: 1713991659.9083 s