Acasă » New » Expoziție Alma Redlinger – Art Safari

Expoziție Alma Redlinger – Art Safari

Expoziție Alma Redlinger – Art Safari

În premieră, CREART va avea propriul spațiu expozițional în cadrul celei de-a 14-a ediții Art Safari,

organizată în Palatul Dacia-România

Perioada 8 martie – 28 iulie 2024

 

Prima expoziție din spațiul CREART este dedicată pictoriței, desenatoarei și graficianei Alma Redlinger (08.03.1924 – 02.02.2017).

Alma Redlinger

centenar

Peste 100 de lucrări ale artistei și aproape 100 de fotografii sunt puse laolaltă pentru a marca 100 de ani de la nașterea artistei. Expoziția aduce în prim-plan procesul de construire permanentă a discursului pictural. Pe de-o parte, tehnicile folosite evocă curiozitatea experimentării și plăcerea lucrului: crochiuri, acuarele, colaje, frotaje, gravuri și xilogravuri, tapiserie, frescă si mozaic – fiecare procedeu cu o finalitate proprie; cu toate acestea, ea este înainte de toate pictoriță, uleiul pe pânză rămâne pentru A.R. o distilare lentă a experiențelor acumulate prin celelalte tehnici. Subiectele reprezentate fac vizibilă privirea subiectivă a artistei, o privire educată care alege, compune, ierarhizează, uneori amplifică culorile sau materialitățile, caută lumina necesară compoziției. Prezența lucrurilor este în mod paradoxal întărită de o puternică intuiție a abstractizării, care însă păstrează o legătură subînțeleasă cu modelul. Poate chiar această situare a artei sale între real și abstract face ca fiecare lucrare să surprindă câte un moment suspendat în afara timpului și să transmită o stare pe care privitorul să o poată resimți. Arta sa nu este o reproducere, ci se naște din cotidianul deturnat, interpretat și îmbogățit, producând o construcție a unei lumi imaginate care coabitează cu cea trăită și cu perioadele istorice care s-au succedat. De-a lungul vieții, lucrările se adună în atelier și devin și ele parte dintr-un peisaj interior, oarecum suspendat în afara timpului, pe care A.R. îl locuiește și în care lucrează și pe care astfel îl reprezintă: laolaltă obiecte cotidiene și tablouri mai vechi, sculpturi, colaje și crochiuri, cărți de artă și flori, ziare, vaze, taburete și oglinzi și modele; și uneori chiar A.R. însăși. Expoziția încearcă să evoce acest peisaj interior.

Formulele stilistice de-a lungul anilor au venit firesc în urma nenumăratelor schițe și studii care s-au transformat în tablourile cu care am participat an de an la saloanele oficiale, expoziții de grup și personale. Ideile și formulele plastice în care sunt prezente influențe din pictura românească și cea universală, legătura neîntreruptă cu natura, – tot ceea ce privesc obiecte, personaje, peisaje, ansambluri – îmi imprimă un mod de a vedea personal. „Nu pictez ce se vede, ci fac să se vadă ce văd eu”, spunea Paul Klee.

Alma Redlinger, fragment din interviul acordat Gabrielei Bidu, Cronica Română, mai 2007

Alma Redlinger (08.03.1924–02.02.2017) a fost o pictoriță, desenatoare și graficiană din România. A absolvit Academia de Arte Frumoase – Școala lui Maxy, 1940–1944 și în 1945, Academia de Arte Guguianu, avându-l ca profesor tot pe pictorul M. H. Maxy. Din 1951 a devenit membră a Uniunii Artiștilor Plastici din România. A avut 27 de expoziții personale în galerii de prestigiu din București și participă la toate Saloanele oficiale de Stat, Municipale și Republicane, la București, în țară și în străinătate, precum și la expoziții de grup locale și internaționale de pictură și grafică. În prezent, la Muzeul Național de Artă Contemporană al României are loc expoziția Almei Redlinger „Pierderea Inocenței” (02.11.2023–31.03.2024).

Organizator: Primăria Capitalei, prin CREART – Centrul de Creaţie, Artă şi Tradiţie al Municipiului Bucureşti

Curator și Design: Ștefan Simion și Irina Melița

Cine ne iubește



Citește și

creart
Total time: 1733581602.116 s