Ozana Barabancea, Puiu Pascu – pian, Virgil Popescu – chitară bas, Titi Herescu – baterie
Ozana Barabancea poate fi considerată ca una dintre cele mai complexe şi mai complete voci din showbizz-ul românesc.
Este edificator în acest sens, repertoriul ei extrem de bogat, de la operă, operetă şi jazz standards, până la musical, pop, rock şi latino, aşa cum va fi exemplificat şi în această seară specială în compania unor muzicieni de valoare cu care cântă de obicei.
Calităţile vocale incontestabile, dublate de cele artistice, sunt probate în numeroase apariţii scenice atât în compania unor maeştri ai jazz-ului autohton, precum Marius Popp, (cu care a şi studiat particularităţile acestui gen, studii continuate cu Anca Parghel), Alin Constanţiu, Mircea Tiberian, Petrică Andrei, cât şi în corul Operei Naţionale Bucureşti, pe scena de la Teatrul Naţional I.L Caragiale în musicalul „Chicago”, la Teatrul Metropolis în spectacolul „Loutrec la bordel”, dar şi în numeroase emisiuni TV.
A fost aplaudată în festivalurile de teatru şi operă de la Alba Iulia, Galaţi şi Braşov, în turneul din Iordania, iar în perioada 2000-2002, pe scenele de club şi festival din Londra împreună cu pianistul Sorin Terinte. Tot în această perioadă şi în aceeaşi companie a realizat CD-ul „Crystal Reflections”.
De reţinut şi evenimentul/concertul deosebit din 2009, de la Ateneul Român susţinut cu ansamblul Ozana Big Band în cinstea Reginei Angliei.
În această seară specială de la Creart-Centrul de Creaţie, Artă şi Tradiţie al Municipiului Bucureşti-sala teatrelli, Ozana Barabancea va putea fi admirată şi aplaudată în compania unor muzicieni notorii precum Puiu Pascu-pian, Virgil Popescu-chitară bas şi Titi Herescu-baterie.
Biletele pot fi achizitionate de aici: