Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

„Hotel California” de Neil Simon – Sala “teatrelli”

January 11, 2017 @ 7:00 pm - 9:20 pm

„Hotel California”, de Neil Simon

UN OSCAR…O NUNTĂ…O ENTORSĂ

CUCARMEN TĂNASE, RADU GABRIEL, TANIA FILIP, MARIA RADU ȘI MIRCEA CONSTANTINESCU,

CRISTINA CONSTANTINESCU ȘI ALEXANDRU PIETRICICĂ

UN SPECTACOL DE : GELU COLCEAG

 

Acțiunea se petrece în aceeași cameră de hotel din California, principala temă fiind comunicarea dintre generații și conflictele ce apar între acestea.

În prima parte, Diana, o mare actriță britanică, este nominalizată pentru prima dată la Premiile Oscar, fapt ce ar putea să-i salveze cariera, dar și mariajul cu Sydney, un anticar din Londra.

A doua parte îi prezintă pe Norma și Roy, doi părinți nerăbdători să-și căsătorească fata. Mireasa se hotărăște ca fix în ziua marelui eveniment să se lase copleșită de emoții, blocându-se în baia camerei de hotel. Discuții, nervi întinși la maxim, reproșuri și lacrimi când de bucurie când de tristețe, împletite cu mult umor.

Ultima parte aparține unui alt cuplu cu „ probleme” cel format din Bill și soția acestuia, Bety,care împreună cu prietenii lor, Tom și Tina se află într-o vacanță mult visată. Concediul devine însă unul de coșmar când în urma unui meci de tenis la dublu, Bety suferă o entorsă.

Durata spectacolului – 2 ore 20 min cu două pauze

Spectacolul nu este recomandat persoanelor sub 16 ani

Biletele pot fi achizitionate de aici:

bilete-button

Details

Date:
January 11, 2017
Time:
7:00 pm - 9:20 pm
Event Category:

Organizer

Creart
Phone:
021 318 3804
Email:
Website:
http://creart.ro

Venue

Creart
Piața Lahovari, nr. 7, Bucuresti, România
+ Google Map
creart
Total time: 1659988811.6577 s