Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

Festivalul de Teatru Dell’ Arte

July 14, 2017 @ 8:00 pm - August 6, 2017 @ 10:00 pm

| Free

Primăria Capitalei, prin creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București, în parteneriat cu Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale”, anunță deschiderea stagiunii de vară a Festivalului de Teatru Dell’ Arte, care va avea loc în perioada 14 iulie – 6 august 2017, în Centrul Istoric – Piațeta Sfântul Anton.

Astfel, vinerisâmbătă și duminică, între orele 20:00 – 22:00, bucureștenii și turiștii aflați în trecere prin Centrul Istoric al orașului sunt invitați să urmărească spectacole de teatru  ale absolvenților UNATC, lucrări de licență sau de master.

Dell’Arte este festivalul tinerilor absolvenți UNATC – Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale”, aflat anul acesta la cea de-a treia ediție, organizat din dorința de a aduce pe scenele neconvenționale în aer liber o serie de spectacole ce promit să ofere o experiență inedită prin subiectele abordate și să transforme serile de weekend într-unele aparte.

Publicul este invitat, în patru weekend-uri,  la spectacolele: „Farse medievale”, „Mizerabilii” – după Victor Hugo, „Medeea” – show musical, „Fluturii sunt liberi” – de Leonard Gershe, „Ei, și?” – adaptare după „Improvizație la Alma” – Eugène Ionesco, „Prințesa Turandot” – adaptare colectivă după Carlo Gozzi.

Farse medievale”, în regia lui Vlad Trifaș, este un spectacol cu patru actori, patru farse, multe personaje și cele mai neobișnuite situații de viață. Un spectacol în care nu există al patrulea perete, publicul fiind luat drept martor la tot ce se întâmplă, întrucât spectacolul funcționează după vechile reguli ale teatrului comic ambulant. Durata: o oră și 20 de minute

Mizerabilii” este un spectacol de teatru muzical, în regia Dana Rotaru, într-o montare originală, după romanul lui Victor Hugo, o frescă a unei societați în care ne recunoaştem uşor, indiferent de religie, zonă geografică sau apartenență culturală. Durata: o oră și 30 de minute

Medeea”, în regia Andreea Iacomiță, este povestea unei lumi ce se definește prin puterea unui ambalaj fals. Ce înseamnă să fii vedetă, să fii în lumina reflectoarelor? Ce se vede are vreo legatură cu ceea ce este de fapt? Căutarea adevărului despre cine suntem și cum vrem să fim percepuți de alții generează un conflict activ tratat cu umor, dar și cu accente grotești. Durata: o oră și 50 de minute

Fluturii sunt liberi”, spectacol în regia Magdalena Savin, este despre tradiționala relație dintre mamă și copil, despre tăierea cordonului ombilical atunci când copilul se hotărăște să zboare liber pe aripile propriei vieți, despre curaj și asumare, despre dragoste și griji. Dar povestea are ceva în plus care o face specială: băiatul este orb din naștere. Și dacă mai are și o vecină de care se îndrăgostește, lucrurile devin și mai complicate. Pentru cine? Rămâne să descoperiți singuri… Recomandat  16+ / Durata: două ore

Spectacolul „Ei, și?”, în regia Andreea Cioîrlan, vorbește cu umor amar și ironie despre cât de greu este să fii și să te exprimi liber într-o lume plină de stereotipii absurde și nocive. Departe de a fi o discuție pretențioasă despre filosofie și teatru, este o parabolă încă actuală despre societatea care nu te vrea altfel, te vrea să gândești și să trăiești după cum îți dictează. Iar, de cele mai multe ori, societatea învinge. Acesta este coșmarul lumii în care trăim și a fost și coșmarul lui Eugène Ionesco. Durata: o oră și 20 de minute

Turandot (se aude “T”-ul final) este un basm cu iz asiatic. Acțiunea se petrece în China, unde o fiică de împărat e speriată de gândul de a se mărita și face tot ce-i stă în putință să evite acest fapt. Totodată, „Prințesa Turandot”, în regia Marius Gilea, este un spectacol plin de umor și ritm, imaginație și energie. Durata: o oră și 40 de minute

Vă invităm la teatru!

Detalii pe pagina de Facebook creart și în event-ul: https://goo.gl/ZQeY1T

Intrarea este liberă!

__

PROGRAM

 

Vineri, 14.07.2017 – „Farse medievale”

Sâmbătă, 15.07.2017 – „Mizerabilii” după Victor Hugo

Duminică, 16.07.2017 –  „Farse medievale”

 

Vineri, 21.07.2017 – „Mizerabilii” după Victor Hugo

Sâmbătă, 22.07.2017 – „Medeea”, show musical

Duminică, 23.07.2017 – „Fluturii sunt liberi” de Leonard Gershe

 

Vineri, 28.07.2017 – „Farse medievale”

Sâmbătă, 29.07.2017 – „Medeea”, show musical

Duminică, 30.07.2017 – „Farse medievale”

 

Vineri, 04.08.2017 – „Ei, și?”

Sâmbătă, 05.08.2017 – „Fluturii sunt liberi” de Leonard Gershe

Duminică, 06.08.2017 – „Prințesa Turandot”

 

Details

Start:
July 14, 2017 @ 8:00 pm
End:
August 6, 2017 @ 10:00 pm
Cost:
Free
Event Category:

Organizer

Creart
Phone:
021 318 3804
Email:
Website:
http://creart.ro
creart
Total time: 1728559940.9225 s