Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

Expoziția „Girls, girls, girls…” – Galeria creart

February 24, 2014 @ 10:00 am - March 20, 2014 @ 6:00 pm

„Cum arata imaginea feminităţii în lucrările unor foarte tinere artiste proaspete absolvente? Emanuela Voinescu, Florina Oprescu, Adriana Falub (alintată de noi ca Domna Dia) sunt absolvente ale Universităţii Naţionale de Artă Bucureşti, departamentul Grafică (din 2013), acum studente la master.

Lucrările lor nu au încă un program precis, nu sunt încă întărite de concepte feministe. Pur şi simplu arată cum se vad pe ele însele, cum desenează, ce tehnici folosesc. Oare există vreo diferenţă între lucrările lor şi cele ale băieţilor?!

Mai sunt şi lucrările celor trei artiste cu ceva mai multă experienţă. Amalia Dulhan, Mihaela Paraschivu şi cu mine. Nu neapărat feministe dar mai clar, mai asumat feminine, subtil provocatoare, uneori mai triste, melancolice.

Lucrările noastre sunt mai mult pe hârtie, modeste, poate perisabile. Dar şi tridimensionale pentru că nu stiu de ce, încercăm să ieşim din „tablou”, să ocupăm spaţiul, să-l locuim.

Întreaga expoziţie este gândită ca o instalaţie, un spaţiu comun de întâlnire al celor şase artiste, deschis publicului la invitaţia creart (întâmplător sau nu, tot nişte doamne…).”

Details

Start:
February 24, 2014 @ 10:00 am
End:
March 20, 2014 @ 6:00 pm
Event Category:

Organizer

Creart
Phone:
021 318 3804
Email:
Website:
http://creart.ro

Venue

Sediul Creart
Str. Alexandru Lahovari, nr. 7, Bucuresti, Bucuresti-Ilfov România
+ Google Map
Phone:
021 318 3804
Website:
http:/creart.ro
creart
Total time: 1713579262.0978 s