Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

Spectacol extraordinar de Crăciun “Silent Night”

December 5, 2015 @ 6:30 pm - 8:00 pm

Primăria Muncipiului București prin creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București organizează în perioada 3 – 7 decembrie 2015, la sala Teatrelli, concertul extraordinar de Crăciun “Silent Night”. Reprezentațiile își propun să creeze un ritm al gândurilor frumoase, prin armonia muzicii și a umorului, condensate în spectacole unice, care îndeamnă la regăsirea personală și a valorilor universale, în deschiderea perioadei sărbătorilor de iarnă.

“Silent Night” va contura momente încărcate de emoție și energie, printr-un spectacol cu piese celebre de Crăciun, reinterpretate într-un stil original de artiști români. Astfel, în fiecare seară, în intervalul 19:00 – 21:00, soliști autohtoni îndrăgiți de public vor concerta pe aceeași scenă, alături de orchestră sau în duet.

Spectacolul, alcătuit din două părți esențiale, dedicate muzicii clasice și simfonice, respectiv muzicii pop, va cuprinde concerte ale artiștilor: Loredana, Marcel Pavel, Virgil Ianțu, Cornel Ilie, Orchestra Naţională Valahia – dirijor Marius Zorilă, Lavinia Goste (mezzo soprană), Andrei Lazăr (tenor), Vlad Miriță (tenor), Iordache Basalic (bariton) și Corul Divina Armonie – dirijor Marius Firca. De asemenea, în cadrul concertului spectatorii vor asista și la un moment special “All Stars”, dedicat victimelor COLECTIV, în semn de respect și solidaritate față de toți cei afectați în urma tragediei.

Evenimentul “Silent Night” sprijină campania de strângere de fonduri inițiată de Asociația SOS Satele Copiilor România, membră a SOS Children’s Villages International, rețea caritabilă prezentă în 133 de țări ale lumii. De 65 de ani în lume și de 24 de ani în România, Asociația ocrotește și sprijină astăzi peste 1000 de copii în dificultate, care au pierdut sau riscă să piardă îngrijirea familiei lor biologice.

Flavian Chitic, student în anul III la Conservator, va încânta publicul prin acorduri de pian la începutul concertului, dar și în pauză, atunci când spectatorii sunt așteptați pentru a se alătura cauzei, donațiile lor sprijinind copiii defavorizați ai Asociației SOS Satele Copiilor România.

Biletele la concertul “Silent Night” pot fi achiziționate prin rețeaua Eventim sau de la Casa de bilete creart, din Piața Alexandru Lahovari, nr.7.

Spectacol extraordinar de Crăciun “Silent Night”

3,4,6,7 decembrie ora 19.00

5 decembrie ora 18.30

Pret bilet: 95,04 lei

Biletele pot fi achizitionate de aici:

bilete-button

Details

Date:
December 5, 2015
Time:
6:30 pm - 8:00 pm
Event Category:

Organizer

Creart
Phone:
021 318 3804
Email:
Website:
http://creart.ro

Venue

Sediul Creart
Str. Alexandru Lahovari, nr. 7, Bucuresti, Bucuresti-Ilfov România
+ Google Map
Phone:
021 318 3804
Website:
http:/creart.ro
creart
Total time: 1711702741.3031 s