Acasă » Stiri » Creart a lansat platforma Romanian Creators!

Creart a lansat platforma Romanian Creators!

Creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București, instituție publică de cultură aflată în subordinea Primăriei Capitalei, a lansat platforma de promovare a creatorilor autohtoniRomanian Creators, care poate fi accesată pe website-ul www.romaniancreators.ro.

Platforma este un târg virtual și, totodată, o modalitate prin care Creart își arată susținerea față de creatorii români cu afaceri locale, care sunt promovați și prezentați publicului larg, în online, fără taxă de participare. De la design modern de bijuterii, accesorii și îmbrăcăminte, până la zona gastronomică, artă populară, cărți, jucării și produse de îngrijire, website-ul va fi o punte de acces între consumator și afaceri românești cu o nevoie naturală de expunere în contextul actual.

Pentru început, website-ul reunește 80 de întreprinzători și este în continuă dezvoltare. Astfel, din dorința de a prezenta cât mai mulți creatori autohtoni, Creart lansează o invitație tuturor celor care vor să facă parte din această platformă, doritorii putând solicita informații și trimite cereri de înscriere la adresa de email romaniancreators@creart.ro, disponibilă și pe website-ul Romanian Creators, la secțiunea Contact.

Platforma nu asigură activitate comercială, ci stricta promovare a creatorilor către public, indicând de asemenea, canalele/mijloacele prin care doritorii pot cumpăra respectivele produse direct de la designeri, artizani sau meșteri populari. Astfel, inspirația pentru cadourile de Crăciun este la un click distanță, în categorii precum: artă populară, artă gastronomică, decorațiuni, obiecte vestimentare, accesorii și bijuterii, cosmetice și îngrijire personală, cărți și jucării.

Inițiativa Creart are în vedere contextul epidemiologic actual, care nu permite organizarea evenimentelor culturale tradiționale ale instituției. Din dorința de a aduce un plus de optimism în viețile oamenilor și de a remodela experiența pe care Târgul de Crăciun din București o reprezenta pentru aceștia, dar și pentru artizani, Creart își continuă misiunea de a susține creatorii, designerii și producătorii autohtoni, prin lansarea platformei online de prezentare și promovare a obiectelor de design sau tradiționale, precum și a produselor specifice gastronomiei românești.

Detalii pe pagina de Facebook Creart și pe website-ul www.romaniancreators.ro.

Cine ne iubește



Citește și

creart
Total time: 1728729398.9198 s