Acasă » Stiri » Calea Victoriei redevine pietonală pe 3 și 4 iunie!

Calea Victoriei redevine pietonală pe 3 și 4 iunie!

Pe 3 și 4 iunie, Primăria Capitalei prin creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București, organizează cea de-a doua ediție a evenimentului „La pas pe Calea Victoriei”, care transformă segmentul de la intrarea dinspre Piața Victoriei, până la intersecția cu strada George Enescu, într-o zonă pietonală.

Povestea uneia dintre cele mai emblematice artere ale Capitalei, o stradă elegantă și plină de tradiție, va fi rescrisă în weekendul 3 – 4 iunie, folosindu-se de trecutul acesteia, însă, ancorându-se în prezent prin activitățile și manifestările stradale de sărbătoare, toate cu intrare gratuită!

Prima ediție a evenimentului, organizată luna în aprilie, s-a bucurat de un real succes, motiv pentru care Primăria Capitalei propune o nouă experiență, în weekendul care include minivacanța de 5 zile din luna iunie, oferind astfel o alternativă de petrecere a timpului liber pentru cei din Capitală, dar și pentru turiștii veniți din țară și din străinătate.

Activități stradale și manifestări artistice

Luând la pas una dintre cele mai frumoase străzi din Capitală, vizitatorii vor descoperi artiști stradali, mimi, arlechini, animatori pe picioroange, păpuși uriașe, muzicieni, portretiști și caricaturiști, dar și o serie de manifestări artistice menite să însuflețească centrul orașului, precum lansări cu baloane de săpun, studiouri foto mobile, concerte ale unor grupuri vocale și instrumentale și multe altele.

Noutatea acestei ediții vine spre încântarea celor mici, prin jocurile copilăriei de altădată! Calea Victoriei va deveni un imens teren de joacă, dedicat celebrării Zilei Copilului, unde vor fi organizate echipe pentru participarea la campionate de Șotronul, Elasticul, 1,2,3 la perete stai!, Mațele încurcate, Coarda, Șarpele, 7 pietre, X și O. Pentru că joaca nu este doar pentru cei mici, tinerii și adulții sunt invitați să participe la un joc interactiv de cultură generală, intitulat „În căutarea comorilor de pe Calea Victoriei”.

Ateliere de creație și spectacole de teatru

Nu vor lipsi din această ediție atelierele de creație, precum „Atelierul de tobe”, „Atelierul muzical și cântecele copilăriei”, „Atelier de realizat mașinuțe din lemn”, „Atelier de realizat păpuși din material textil”, „Atelier de hârtie”, „Copacul cu dorințe” și colțul de picturi pe față.

Întreg traseul va fi animat de spectacole de teatru pentru copii, toate cu intrare gratuită: „Frumoasa și Bestia”, „Mica Sirenă”, „Cartierul poveștilor” – prezentat de Teatrul „Ion Creangă”, „Capra cu trei iezi” și „Motanul Încălțat” – prezentate de Teatrul „Țăndărică”.

Expoziția „La pas pe Calea Victoriei și standuri cu produse și accesorii

În cadrul evenimentului, pe tot parcursul segmentului pietonal, din Piața Victoriei până la intersecția cu strada George Enescu, veți putea admira expoziția de panouri „La pas pe Calea Victoriei”, care va aduce în prim-plan istoria și parfumul Bucureștiului de altădată, spre încântarea admiratorilor perioadei numite „La Belle Epoque”.

Pietonii vor fi întâmpinați și cu tonete cu produse handmade, accesorii, ceramică, icoane, porturi populare, fotografii cu Bucureștiul de altădată, miniaturi pictate, obiecte din piele, aranjamente florale, dar și preparate diverse, dulciuri, plăcinte, sandwich-uri, produse apicole, cafea, limonadă, fresh-uri și multe altele.

Astfel, sâmbătă și duminică, între orele 10:00 – 21:00  sunteți invitați la o plimbare la pas, pe Calea Victoriei, strada care străbate inima orașului, unde vă veți bucura de un traseu animat de o serie de activități recreative, la început de vară!

Parteneri media: România TV, Magic FM, Știri pe Surse, Blitz TV, Bucharest City App, Zile și Nopți, Best-Event, România Pozitivă, Orașul Meu, Dor de Ducă, Calendar Evenimente, PR Wave, Gratuitor, IQool, Festivaluri Românești.

PROGRAM: https://goo.gl/biS360 

 

 

Cine ne iubește



Citește și

Subscribe to our newsletter

* = required field
creart
Total time: 1711614613.0967 s