Acasă » Stiri » Ky-Mani Marley, UB40 – Ali, Astro și Mickey, The Hives la BUCHAREST GreenSounds FESTIVAL!

Ky-Mani Marley, UB40 – Ali, Astro și Mickey, The Hives la BUCHAREST GreenSounds FESTIVAL!

Primăria Capitalei, prin creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București organizează în perioada 24 – 26 august, cea de-a cincea ediție BUCHAREST GreenSounds FESTIVAL, în Parcul Regele Mihai I (fost Herăstrău), intrarea Charles de Gaulle.

Bucureștiul sună mai bine cu GreenSounds, cel mai efervescent festival internațional de muzică eclectică din Capitală, care aduce, an de an, în aer liber, muzica live care unește generațiile!

Festivalul cu intrare liberă propune, timp de trei zile, 26 de concerte ale unor artiști și trupe consacrate din țară și din străinătate, pe două scene care vor fi activate succesiv, activități recreative și un spațiu de street food, propunându-și să celebreze orașul, la final de vară, prin muzică și dans în aer liber!

Prima zi de festival, vineri, 24 august, îl aduce în fața publicului pe îndrăgitul artist jamaican Ky-Mani Marley, fiul lui Bob Marley, care vine pentru prima dată în România să își cunoască fanii! Piesele lui transced barierele culturale și îl clasează mai presus de un simplu artist al muzicii reggae, incorporând în creațiile sale stilurile hip hop, blues, rock și oferind prin concertele live o călătorie muzicală prin care publicul îi observă versatilitatea și pasiunea pentru muzică! Tot în prima zi, cei prezenți îi vor asculta live pe cele două scene din aer liber pe Veran Zorilă, K-Lu, Jurjak, Roa, Toulouse Lautrec, Subcarpați Acustic și Basska!

Tot pentru prima dată în România, sosesc la BUCHAREST GreenSounds FESTIVAL, sâmbătă, pe 25 august, energicii suedezi de la The Hives, cei care, prin hituri precum „Hate To Say I Told You So”, „Main Offender”, „Veni Vidi Vicious” și multe altele, au revitalizat stilurile Garage Rock și Garage Punk la nivel internațional. Lor li se alătură, în cea de-a doua zi de festival, austriecii de la Sofa Surfers, promotori ai mixului genurilor muzicale rock și electronică, cu influențe de trip hop, dub și acid jazz. Ziua e completată de artiști și trupe locale îndrăgite de publicul român, precum Hefe, Norunegru, The Kryptonite Sparks, RoadkillSoda, Omul cu Șobolani, Implant pentru Refuz și Coma!

Legendarii UB40 featuring Ali Campbell, Astro and Mickey Virtue vin la final de august în capitală, la BUCHAREST GreenSounds FESTIVAL 2018, cu un show live care va rămâne în inimile tuturor! Duminică, 26 august, cele mai îndrăgite hituri de pop reggae ale formației, precum „Red, Red Wine”, „Kingston Town”, „One In Ten”, „(I Can’t Help) Falling In Love With You” dar și piese de pe noul lor album „A Real Labour of Love”, vor răsuna în București și vor fi fredonate la unison de generațiile care au fost marcate de muzica lor. Tot duminică, în ultima zi de festival, se alătură Club des Belugas, una dintre cele mai importante trupe germane de Nujazz din Europa. Clubul de instrumentiști, vocaliști și DJ-i combină creativ stilurile contemporane Electro, Lounge, Nujazz cu beat-uri braziliene, Swing și American Black Soul din anii ’50, ’60 și ’70, rezultând un show live de excepție. Pe cele două scene din parc, vor mai urca succesiv trupele românești The Details, Grimus, Next Ex, The Amsterdams, artista Valeria Stoica și DJ-ii CS84 și Guz.

În cadrul festivalului, o varietate de vendori vor asigura o gamă diversificată de feluri de mâncare și băuturi! Aceștia vă așteaptă să îi vizitați și să gustați cele mai ingenioase bunătăți culinare cu care vor defila la BUCHAREST GreenSounds FESTIVAL 2018!

Intrarea la festival este liberă!

Facebook event: https://goo.gl/zpjoQ1

Program: https://goo.gl/yRPo49

Detalii pe: http://bucharestgreensoundsfestival.ro

BUCHAREST GreenSounds FESTIVAL 2018

The 5th BUCHAREST GreenSounds FESTIVAL, the most effervescent international eclectic music festival in the capital, will be held on 24-26 August 2018, in the Herăstrău Park, Charles de Gaulle entrance!

The Free Entrance Festival is organized by the City Hall through the Creart , and annually offers audiences three days of concerts with established artists and bands from the country and abroad, recreational activities and an international gastronomy area, proposing to celebrate the city through music and outdoor dance.

Bucharest sound better with #GreenSounds

Facebook event: https://bit.ly/2vkIzA4 

Cine ne iubește



Citește și

creart
Total time: 1728061491.496 s