Acasă » Galerii Foto » Bucharest Christmas Market » Bucharest Christmas Market 2021

Bucharest Christmas Market 2021

Târgul de Crăciun București se deschide pe 26 noiembrie, în Piața Universității!

În perioada 26 noiembrie – 26 decembrie 2021, pe esplanada cu statui din Piața Universității, Primăria Municipiului București, prin CREART – Centrul de Creație, Artă și Tradiție, va deschide târgul simbol al Capitalei – Bucharest Christmas Market, eveniment care își propune să readucă spiritul sărbătorilor de iarnă în inima orașului.

Crăciunul aduce în fiecare an bucurie creștinilor de pretutindeni, simbolizând lumină, speranță și iubire. Păstrăm tradițiile, valorile și magia, având grijă unii de alții – acesta este adevăratul spirit al sărbătorilor și mesajul acestei ediții.

De pe 26 noiembrie, la târgul de Crăciun, vizitatorii vor găsi zilnic inspirație pentru cumpărături de sezon și cadouri: produse artizanale, globuri pictate manual, clopoței, coronițe, decorațiuni și ornamente. Nu vor lipsi nici aromele specifice sezonului: cozonacii, prăjiturile, plăcintele, acadelele, turta dulce, ciocolata de casă, băuturile sau gustările calde.

La cea de-a XIV-a ediție a Bucharest Christmas Market, momentele speciale vor fi petrecute alături de cei dragi în aer liber, într-un decor de poveste. Bradul care va fi amplasat în Piața Universității are o înălțime de 15 metri, este reutilizabil, durabil și ecologic, creat din lemn și împodobit cu ornamente sculptate. Programul va fi completat de muzică ambientală și momente speciale dedicate sărbătorii Crăciunului.

Evenimentul îi va purta pe cei mici printr-un tărâm de poveste, unde vor putea face plimbări în carusel și se vor întâlni cu Moș Crăciun și elfii săi, care vor sosi negreșit în târg, pe 17 decembrie, să le asculte dorințele.

Anul acesta, evenimentul se va desfășura în condiții speciale, adaptate contextului epidemiologic actual, iar siguranța vizitatorilor, a expozanților și a personalului rămâne primordială.

Astfel, pentru o gestionare adecvată a numărului de vizitatori, esențială din motive de sănătate și siguranță accesul în târg se va face pe bază de bilet, care va acoperi, de asemenea, o parte din costurile organizării evenimentului.

Prețul biletului care asigură o intrare/zi la târg este de 5 lei la achiziționarea online, respectiv de 7 lei, la casele de bilete din locație, care funcționează pe toată durata de desfășurare a Târgului de Crăciun București. Copiii cu vârsta până în 12 ani beneficiază de acces gratuit.

Informații de acces:

Conform Hotărârii de Guvern nr. 1242/08.12.2021, accesul la Târgul de Crăciun București este permis:
🔴 persoanelor care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare;
🔴 persoanelor care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore;
🔴 persoanelor care prezintă rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore;
🔴 persoanelor care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.
❗ 𝐀𝐭𝐞𝐬𝐭𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐯𝐚𝐜𝐜𝐢𝐧𝐚̆𝐫𝐢𝐢, 𝐭𝐞𝐬𝐭𝐚̆𝐫𝐢𝐢 𝐬𝐚𝐮 𝐯𝐢𝐧𝐝𝐞𝐜𝐚̆𝐫𝐢𝐢 𝐝𝐞 𝐢𝐧𝐟𝐞𝐜𝐭̦𝐢𝐚 𝐜𝐮 𝐯𝐢𝐫𝐮𝐬𝐮𝐥 𝐒𝐀𝐑𝐒-𝐂𝐨𝐕-𝟐 𝐬𝐞 𝐫𝐞𝐚𝐥𝐢𝐳𝐞𝐚𝐳𝐚̆ 𝐩𝐫𝐢𝐧 𝐢𝐧𝐭𝐞𝐫𝐦𝐞𝐝𝐢𝐮𝐥 𝐜𝐞𝐫𝐭𝐢𝐟𝐢𝐜𝐚𝐭𝐞𝐥𝐨𝐫 𝐝𝐢𝐠𝐢𝐭𝐚𝐥𝐞 𝐚𝐥𝐞 𝐔𝐧𝐢𝐮𝐧𝐢𝐢 𝐄𝐮𝐫𝐨𝐩𝐞𝐧𝐞 𝐩𝐫𝐢𝐯𝐢𝐧𝐝 𝐂𝐎𝐕𝐈𝐃-𝟏𝟗, în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 68/2021 privind adoptarea unor măsuri pentru punerea în aplicare a cadrului european pentru eliberarea, verificarea și acceptarea certificatului digital al Uniunii Europene privind COVID-19 pentru a facilita libera circulație pe durata pandemiei de COVID- 19, cu modificările și completările ulterioare.
𝐈𝐌𝐏𝐎𝐑𝐓𝐀𝐍𝐓! Documentul care atestă încadrarea în una dintre cele patru situații menționate mai sus trebuie încărcat pe platforma https://certificat-covid.gov.ro, care va genera Certificatul Digital European COVID-19 cu 𝐜𝐨𝐝 𝐐𝐑, care va fi prezentat la intrarea în spațiul de desfășurare a evenimentului (în format electronic sau tipărit).
🟢 Sunt exceptați de la prezentarea acestor documente copiii cu vârsta mai mică sau egală cu 12 ani, însoțiți de o persoană cu vârsta mai mare de 18 ani, care face dovada încadrării în una dintre situațiile menționate mai sus.
❗ Purtarea măștii de protecție este obligatorie în cadrul Târgului de Crăciun București (excepție: copiii cu vârsta mai mică de 5 ani).
Capacitatea locației este în continuare limitată, motiv pentru care vă recomandăm să vizitați Târgul de Crăciun București pe tot parcursul zilei pentru a evita timpul de așteptare de la intrări și pentru a vă bucura în liniște de cumpărături și de momentele petrecute alături de cei dragi. ✨
Vă așteptăm cu drag în Piața Universității, până pe 26 decembrie, la Bucharest Christmas Market! ❤ 🎁 🎅 ⭐ 🎉

Bucharest Christmas Market

Ediția a XIV-a/14th edition

PIAȚA UNIVERSITĂȚII/University Square

26.11 – 26.12.2021


Lu-Vi (Mon-Fri) 12:00-21:00

Sâ-Du (Sat-Sun) 10:00-21:00

29, 30 noiembrie & 1 decembrie 2021

10:00-21:00

Consultați REGULAMENTUL complet: https://www.bucharestchristmasmarket.ro/regulament/ 

Bilete disponibile pe Entertix.ro

Facebook event: https://fb.me/e/2PFizpenq

www.bucharestchristmasmarket.ro

Organizatori: Primăria Capitalei, CREART

Partener Media: MAGIC FM

Cu sprijinul: Societatea de Transport Bucuresti STB SA, Apa Nova București

 

Cine ne iubește



Citește și

Subscribe to our newsletter

* = required field
creart
Total time: 1711697969.5777 s