Sâmbătă – Ateliere de creație

Anunțăm sesiunea februarie – iunie a atelierelor de creație pentru copii, ce vor fi organizate sâmbăta în Satul Francez și la sediul creart din Piața Alexandru Lahovari nr. 7. 

Atelierele de creație organizate de creart reprezintă o platformă de workshopuri diferite ca tematică și tehnică, prin intermediul cărora cei mici pot explora domeniul vast al artei și creativității.

Scopul acestui proiect este educația prin creație, ajutându-i pe copii să își dezvolte atenția, abilitățile practice și imaginația, oferind, totodată, o alternativă artistică de petrecere a timpului liber.

creart organizează în fiecare sâmbătă, în perioada februarie – iunie 2017, următoarele ateliere:

Ateliere în Satul Francez (Șoseaua Nordului, nr. 114 – 140): 

Atelierul „Micul atelier verde”( 3 – 10 ani) – 13:00 – 14:30

Atelierul îşi propune să familiarizeze copiii cu universul artelor folosind în mare parte materiale reciclate. Fiecare obiect îşi poate schimba înfăţişarea şi utilitatea, iar maniera în care o realizăm face diferenţa:). Hârtia, vopselele, materialele textile, nasturi, capace, cutii de lapte sau etichete şi ambalaje, se pot îmbina minunat într-un univers artistic pentru cei mici.

Profesor: Adina Costea

Ateliere la la sediul creart (Piața Alexandru Lahovari nr. 7):

Mini grădina parfumată (6 – 12 ani) – 11:00 – 12:30

Copii vor realiza împreună cu îndrumătorul un obiect artistic, un aranjament floral din plante cu rădăcină, un aranjament din flori tăiate, fie un obiect util, legat de viață. Scopul este  descoperirea de către copii a lumii botanicii, trecând prin diverse tipuri de plante și diferite elemente care compun biodiversitatea, învățându-i prin arta florală să iubească plantele și să prețuiască natura, prin construirea unor elemente specifice (căsuțe pentru păsări, căsuțe pentru insecte etc.).

Materiale: suport-vas/coșuleț, substrat – pământ/pietriș/burete vegetal, plante – cu rădăcină sau tăiate, accesorii, dar și materiale de prezentare și de lucru diverse (pentru a înțelege foarte bine conceptele noi pe care le învățăm, uneori desenăm/pictăm/ascultăm cântece și privim filme despre natură), în funcție de temă și sezon.

Profesor: Dumitru Livia

Universul picturii  (4 – 12 ani) – 13:00 – 14:30

Copiii vor învăţa să picteze motive populare și peisaje pe sticlă, lemn, hârtie şi pânză, dar și pe ceramică.

Profesor: Florina Turcescu-Mitrea

Înscrierile se fac de Luni până Vineri, între orele 9:00 – 17:00 la adresa de e-mail ateliere@creart.ro sau la numărul de telefon 0733 331 324 – Ramona Filip.

Taxa / atelier, de 10 RON, se achită înainte de începerea cursurilor, în locație.

Detalii pe f/atelierecreart.

Parteneri media

Radio România Muzical, Radio România București FM, Radio România Cultural, PR Wave, IQool, Zile și Nopți, România Pozitivă, Calendar Evenimente, Orașul Meu, Dor de Ducă, 24FUN, Bigcitylife.ro

Abonare la Newsletter


Sunt de acord să primesc newsletterul creart

Cine ne iubește



Citește și:

Anunt Important

Din motive independente de voința Teatrelli, suntem nevoiți să anulăm spectacolul „Milionul, nepoatele și milionara”, programat în data de 18 ianuarie 2019. Acest lucru se datorează unor probleme medicale suferite de unul dintre actori.

Contravaloarea biletelor pentru spectacolul anulat va fi restituită astfel:
– cei care au achiziționat bilete online (de pe site-ul bilete.ro) vor primi contravaloarea sumei prin virament bancar;
– cei care au achiziționat bilete de la Casa de bilete Teatrelli (din Piața Lahovari 7) își pot recupera banii prezentând biletul la ghișeu (program: luni – vineri de la ora 13.00 la 19.00 și sâmbătă – duminică de la ora 16.00 – 19.00).

Ne cerem scuze și vă mulțumim pentru înțelegere!

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
Total time: 1547885018.1977 s