Acasă » New » „Urma alege” – solo show Ana Gurduza, la Galeria CREART

„Urma alege” – solo show Ana Gurduza, la Galeria CREART

„Urma alege” – solo show Ana Gurduza, la Galeria CREART

 

Galeria CREART își deschide programul expozițional al acestui an, în ajunul Zilei Culturii Naționale, miercuri, 14 ianuarie, începând cu ora 18:00, odată cu vernisajul expoziției personale „Urma alege” a artistei vizuale Ana Gurduza, curatoriată de Ana Daniela Sultana. Organizată de Primăria Capitalei, prin CREART – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București, expoziția poate fi vizitată în perioada 15 ianuarie – 13 februarie 2026.

Aflată la intersecția dintre memoria culturală și experimentul artistic, dintre artele aplicate și cuvântul scris, personala cu valențe ludice semnată de Ana Gurduza reunește elemente estetice și conceptuale reprezentative din practica artistei și ne oferă o incursiune în fascinanta paremiologie românească. Obiecte imagologice, proverbele din cele mai variate spații lingvistice recurg, în mod expresiv, la același tip de limbaj simplu și concret pentru a transmite experiențe universal valabile ori ghidaj moral. Selecția de față reprezintă doar o parte din ilustrațiile pe care Ana Gurduza le-a realizat pornind de la proverbe românești, o preocupare mai amplă a sa care a dus la lansarea, în 2024, alături de Alexandra Mihailciuc, a proiectului editorial „Cuvinte înaripate. Proverbe românești ilustrate”. Alegând ca subiect al lucrărilor sale unele dintre cele mai edificatoare proverbe românești, Ana Gurduza explorează patrimoniul imaterial românesc într-un act simbolic de cercetare deopotrivă a trecutului și a inconștientului colectiv. „Urma alege” nu e numai despre rezultatul final sau sfârșitul unui proces de cercetare vizuală ci, mai ales, despre felul în care decidem adevărata valoare a acestui proces și felul în care înțelegem să ne raportăm la trecut și la identitatea culturală. Procesul difuz și subiectiv al deznodământului artistic „alege” sau configurează, în cele din urmă, o realitatea duală în care memoria se dizolvă în semn și simbol. – Ana Daniela Sultana

Ana Gurduza (n. 1992, Chișinău) este artistă vizuală, absolventă a Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București. Ca formare ulterioară, a practicat restaurarea de arhitectură sub tutela arhitectului Șerban Sturdza, ceramica sub îndrumarea lui Marius Stanciu și fotografia cu Francisc Ferko Mraz la Școala de Fotografie Fotopoetica. În 2022 a fondat în centrul istoric al Bucureștiului Atelier Ars Ana, un spațiu dedicat în esență ceramicii, picturii și ilustrației. Ca artist vizual, cel mai recent proiect expozițional al său este participarea la BASE Istanbul, în perioada 26 – 30 noiembrie 2025.

Ana Daniela Sultana este curatoare și publicistă, absolventă a Universității a de Artă Aplicată din Viena. Publică articole în revista ARTA, Orizonturi Culturale Italo-Române și pe agentiadecarte.ro. Colaborează cu instituții precum CREART, ICR Istanbul, ICR Viena, ICR Veneția, Forumul Cultural Austriac București, Muzeul de Artă din Timișoara, Kunsthalle Feldbach, Aluniș Art Center și cu numeroase galerii de artă contemporană.

Construită pe formatul unui white boxGaleria CREART  este un spațiu expozițional dedicat artei contemporane, cu solo show-uri ale unor nume consacrate, dar și ale unor artiști emergenți.

CREART – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București este o instituție publică de cultură care are ca misiune principală promovarea și susținerea valorilor culturale românești, atât la nivel local, cât și internațional. Acționând ca un veritabil ambasador cultural al Capitalei, CREART creează și dezvoltă branduri culturale durabile pentru București și România, îmbinând tradiția cu inovația artistică. Instituția gestionează spații culturale emblematice precum Teatrelli – dedicat artelor performative contemporane, Grădina cu Filme – spațiu estival pentru cinema, muzică și dezbateri, și Galeria Creart – platformă pentru arta vizuală contemporană recunoscută internațional. Prin evenimente de amploare precum iMapp BucharestTârgul de Crăciun sau Festivalul Internațional de Folclor, dar și prin sprijinirea tinerilor artiști și a inițiativelor independente, CREART contribuie la integrarea Bucureștiului în rețeaua marilor orașe culturale ale lumii, consolidând în același timp identitatea culturală autohtonă.

Cine ne iubește



Citește și

creart
creart
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Total time: 1768206085.9187 s