Acasă » Stiri » MON CABARET NOIR – Expoziție de fotografie

MON CABARET NOIR – Expoziție de fotografie

Un spectacol de cabaret burlesc de Răzvan Mazilu

Fotografiat de: Mihaela Tulea, Florin Bondrilă, Dragoș Toader

Galeria CREART
15 februarie – 14 martie 2021

Cu ocazia premierei producției-eveniment „Maria de Buenos Aires”, un spectacol de Răzvan Mazilu, pe muzica lui Astor Piazzolla, înainte de a intra în spațiul Teatrelli și în atmosfera poetică a orașului Buenos Aires de la începutul secolului 20, vă invităm în Galeria creart, în universul altui spectacol de excepție semnat de Răzvan Mazilu și, totodată, în lumea cabaretului berlinez din anii 1920, acolo unde nimic nu este prea bizar și totul este permis pentru experimentare.

MON CABARET NOIR este un demers unic, complex și emoționant. Pornește de la povestea Anitei Berber – dansatoare, coregrafă, actriță și fotomodel de mare succes din anii 1920, epoca de aur a cabaretului. Deloc cunoscută la noi, a fost o personalitate avangardistă, rebelă și excentrică, cu un destin demn de un scenariu de film.

„MON CABARET NOIR provoacă prin erotism și sondează părțile întunecate ale personalității noastre. Provoacă, în primul rând, ideea de libertate – aș putea spune că este o pledoarie pentru libertatea ființei, o ființă scuturată de toate prejudecățile și toate regulile pe care societatea le impune. Este foarte bine documentat și, nu în ultimul rând, îmi place să cred, temele și ideile din spectacol ating niște corzi neștiute sau uitate din sensibilitatea spectatorilor.” – Răzvan Mazilu

Cu: Răzvan Mazilu, Ilona Brezoianu, Anca Florescu, Alina Petrică, Ana Bianca Popescu
Costume: Răzvan Mazilu / Decor: Romana Țopescu și Dragoș Trăistaru
O producție TEATRELLI (2015).
Fotografie cover: Dragoș Toader

Cine ne iubește



Citește și

creart
Total time: 1728556372.5441 s