Acasă » New » 1iunie – Ziua Internațională a Copilului

1iunie – Ziua Internațională a Copilului

Evenimente CREART de Ziua Internațională a Copilului

 

De Ziua Internațională a Copilului, CREART – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București oferă celor mici o zi dedicată în întregime bucuriei, jocului și creativității, prin evenimente cu intrare liberă pentru întreaga familie, organizate în cadrul parteneriatului tradițional cu Senatul României și Camera Deputaților.

 

Vino de Ziua Copilului la Palatul Parlamentului!

Luni, 1 iunie, între orele 10.00 – 17.00, de Ziua Internațională a Copilului, Camera Deputaților organizează evenimentul „Porți deschise”. Instituția va putea fi vizitată, în regim de gratuitate, de copii și însoțitorii acestora, iar accesul se va realiza prin intrarea C1, dinspre Bulevardul Națiunile Unite.

CREART, partener tradițional al acestui eveniment, îi așteaptă pe copii să pășească într-o lume de basm, unde artiști pe picioroange îi vor întâmpina cu zâmbete și veselie, în intervalele orare 10:00 – 12:00 și 14:00 – 16:00, iar un artist animator va realiza baloane uriaşe de săpun în intervalul orar 10:00 – 12:00. Pe toată durata desfășurării evenimentului, zona de food court din curtea exterioară a Palatului Parlamentului este locul perfect pentru relaxare în familie.

Curtea Senatului României se va transforma într-un spațiu plin de culoare, bucurie și energie, în cadrul evenimentului „Senatul Copiilor”, desfășurat între orele 10:00 – 17:00. Accesul este liber pentru toți copiii și însoțitorii, prin Calea 13 Septembrie nr. 1-3 intrările A1 si B3.

În a doua zi de Rusalii, copiii sunt invitați să participe la o serie de ateliere interactive, organizate de CREART, în calitate de partener constant al evenimentului. Cei mici vor realiza păpuși din linguri de lemn, vor modela lutul în forme tradiționale, vor picta pe pietre și vor crea tablouri pe mini canvas. Atelierele, cu durată de o oră, se vor desfășura între 10:00 și 15:30, iar la fiecare activitate vor putea participa câte 20 de copii, cu vârste cuprinse între 5 – 12 ani.

 

Program

10:30-11:30   ATELIER – PĂPUȘI DIN LINGURI DE LEMN

12:00-13:00    ATELIER DE MODELAJ ÎN LUT

13:30-14:30    ATELIER DE PICTURĂ PE PIETRE

15:00-16:00    TABLOURI PE MINICANVAS

 

Accesul la toate aceste activități este gratuit, iar evenimentele sunt concepute pentru a oferi întregii familii o zi plină de relaxare, entuziasm, descoperire și apropiere de lumea artei.

CREART în online

Facebook: https://www.facebook.com/creartpmb/

Instagram: https://www.instagram.com/creartbucuresti/

Website: https://www.creart.ro/

1iunie – Ziua Internațională a Copilului

Cine ne iubește



Citește și

creart
Total time: 1779978831.6046 s