Acasă » Stiri » ETNORAMA – festivalul etniilor între 6-8 mai în Herăstrău

ETNORAMA – festivalul etniilor între 6-8 mai în Herăstrău

Muzică, produse tradiționale etnice, demonstrații interactive și multe surprize la cea de-a doua ediție a festivalului ETNORAMA

Primăria Municipiului București, prin creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție, vă invită la cea de-a doua ediție a festivalului ETNORAMA, care va avea loc în perioada 6 – 8 mai 2016, în parcul Herăstrău – intrarea Charles de Gaulle. Cele mai frumoase obiceiuri și tradiții ale principalelor comunități etnice din România vor putea fi admirate, timp de trei zile, într-o zonă multiculturală plină de culoare, sunet și arome.

Reprezentanții celor mai importante etnii își vor etala creațiile meșteșugărești în cadrul unei expoziții cu vânzare, îi vor întâmpina pe vizitatori cu feluri de mâncare tradiționale și le vor împărtăși celor curioși din secretele manufacturării unora dintre produsele lor.

Pe scena din Parcul Herăstrău vor urca, în cele trei zile ale evenimentului, artiști din România și Europa, alături de ansambluri populare ale comunităților greacă, germană, aromână și turcă.

Prima zi debutează în forță, cu un line-up format din trupele Naked din Serbia, un fusion între muzica tradițională din Balcani cu influențe de swing și jazz, Oratnitza, una dintre cele mai populare trupe de folklore fusion din Bulgaria, și Mahala Rai Banda, o formație românească ce adoptă stilul gypsy funk, cu nuanțe de dub & soul și care are în portofoliu peste 600 de concerte susținute în 26 de țări.

În cea de-a doua zi ne întâlnim cu etno-folk-punkerii Worldly Savages din Serbia și Canada, cu electro-balcanicii Slivo Electric Klub din Franța, care combină muzica gypsy cu drum & bass și rock, și cu Fanfare Ciocârlia, titanii genurilor balkan brass și balkan beats care le-au asigurat popularitatea pe plan internațional, de la Melbourne la Memphis și de la Tokyo la Toulouse.

Ultima zi de festival îi aduce pe scena din Parcul Herăstrău pe Domino din Sibiu, care reinterpretează într-un stil original melodii din folclorul românesc pe ritmuri de rock și țambal, Szempol Offchestra din Transilvania, cu un performance energic dat de stilul balkan-teatro-disco pe care îl abordează, și nu în ultimul rând, Shantel & Bucovina Club Orkestar din Germania, care vor remixa în stilul lor caracteristic muzica balcanică tradițională cu beat-uri electronice, creând o atmosferă incomparabilă.

Ansamblul „Korona” din Brașov, Comunitatea aromânilor din Sarighiol Deal –  Tulcea și Ansamblul „Ellas” din București completează programul artistic de la scenă, asigurând un festival complex, unde vizitatorii se vor putea bucura de cele mai efervescente ritmuri balcanice, celebrând diversitatea culturală.

ETNORAMA include și alte atracții pentru toate categoriile de vârstă – piese de teatru pentru copii, demonstrații și ateliere de meșteșuguri tradiționale etnice.

Accesul la festival este liber. Mai multe detalii despre eveniment sunt disponibile pe site-ul www.creart.ro, pe pagina de Facebook a festivalului Etnorama – https://www.facebook.com/etnorama și pe event: https://www.facebook.com/events/932476063537777/ .

Program etnorama

Afis final ETNORAMA 6-8 mai 2016

Parteneri media: Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio România București FM, Blitz TV, Zile și Nopți, IQool, PR Wave, Calendar Evenimente, Orașul Meu, Gratuitor, România Pozitivă, Dor de Ducă, Festivaluri Românești

Parteneri: ALPAB – Adminstrația Lacuri, Parcuri și Agrement București, Yunus Emre Enstitusu

Cu sprijinul: Aqua Carpatica

Cine ne iubește



Citește și

Subscribe to our newsletter

* = required field
creart
Total time: 1711630084.5562 s