Acasă » Stiri » Bucharest GreenSounds revine și anunță line-up-ul primei zile de festival!

Bucharest GreenSounds revine și anunță line-up-ul primei zile de festival!

Asian Dub Foundation, Subcarpați & Orchestra, The Interrupters, Niște Băieți, Les Elephants Bizarres, Blue Nipple Boy și Danaga ne vor încânta la a doua ediție BUCHAREST GreenSounds FESTIVAL, cel mai revigorant festival de muzică eclectică din Capitală!

Primăria Municipiului București, prin creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție, vă invită la cea de-a doua  ediție a festivalului internațional BUCHAREST GreenSounds FESTIVAL, care va avea loc în perioada 21 – 23 august 2015, în Parcul Herăstrău.

Peste 25 de trupe și soliști importanți ai momentului, din țară și din străinătate, vor urca pe scenele GreenSounds, în trei zile de festival, oferind publicului bucureștean și nu numai, muzică bună și energie.

Dacă anul trecut evenimentul a găzduit aproximativ 19.000 de persoane, pentru ediția din acest an, la cererea publicului, festivalul își mărește capacitatea oferind un spațiu mai încăpător iubitorilor de muzică bună și distracție. Astfel, schimbăm locul de întâlnire de la Roaba de Cultură, pentru spațiul ofertant de la intrarea Charles de Gaulle, Aleea cu Trandafiri.

BUCHAREST GreenSounds FESTIVAL este un festival produs de NOA Event, cu intrare liberă, care nu se limitează doar la muzica eclectică live, transformând spațiul reconfortant al parcului într-un cadru alternativ de relaxare și interactivitate, cu activități recreative, creatori de produse autohtone și delicii culinare diversificate. În afară de Bazarul cu branduri 100 % românești, o zonă lounge și un spațiu de gastronomie internațională, avem pregătite o mulțime de suprize și atracții care reprezintă o experiență totală de festival.

La ediția 2015 avem o nouă scenă, Second Stage, unde artiști și trupe autohtone de top vor performa în fiecare seară, între concertele de la scena principală, Main Stage. Cele două scene sunt ocupate consecutiv, fără ca fanii să rateze două trupe favorite.

În prima zi a festivalului vor concerta la Main Stage: – trupa britanico-bengaleză de hip-hop fusion Asian Dub Foundation, infuzia de hip-hop folcloric Subcarpați & Orchestra, ska-punkerii americani autentici The Interrupters, punk-rockerii Niște Băieți, singura trupă care abordează stilul „Muzică de petrecere cu distors și final glorios”. La Second Stage – electro-pop-funkerii antemici Les Elephants Bizarres, sextetul de reggae-world music Blue Nipple Boy și proiectul de etno-electro Danaga.

 La prima ediție BUCHAREST Greensounds FESTIVAL au urcat pe scena din Herăstrău 24 de trupe și artiști, printre care amintim : Jaya The Cat, Subcarpați, Alexandrina, Coma, Urma, The Moorings, DJ Ravin & Theodosii Spassov, E.M.I.L, Boogie Belgique, SHAZALAKAZOO, BaBa ZuLa și Maria Răducanu.

 

Mai multe informații privind cea de-a doua ediție a evenimentului puteți găsi pe pagina de Facebook www.fb.com/bucharestgreensoundsfestival sau pe site-ul www.bucharestgreensoundsfestival.ro.

Organizatori: Primăria Municipiului București, creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție

Concept și producție: NOA Event

Sponsori: Automobile Bavaria Group, Coca Cola, Strongbow

Partener: ALPAB

Parteneri media: Mixtopia, iNFOMUSIC, Urban.ro, iConcert, SUB 25, România Pozitivă, 24FUN, Feeder.ro, Orașul meu, Zile și Nopți, Dor de Ducă, Eragon Vibes, Bigcitylife.ro, Calendar Evenimente, Suburban Magazine, IQool, Gratuitor.

greensounds_2015_day 1 (3)

Cine ne iubește



Citește și

Subscribe to our newsletter

* = required field
creart
Total time: 1713297328.5032 s